Snuff

Initial am vrut sa ne scriu povestea, dar ce rost ar fi avut? Ar fi fost ca si cum marea si-ar aminti cum invaluia picioarele unui naufragiat la fiecare flux pe care acesta il astepta cu o sete arzatoare. Ce ar fi daca am privi totul din punctul de vedere al naufragiatului? Our story, by me.
Nu intentionez ca asta sa fie o scrisoare de dragoste, un alt cliseu al unui roman cu potential care se dovedeste a fi scris de Jane Austen. Vreau doar sa-ti scriu ceea ce nu ti-am spus pana acum, ceea ce am incercat sa-ti arat, reusind uneori, esuand lamentabil in celelalte cazuri.
O sa incep cu "multumesc".
Multumesc pentru momentele perfecte, pentru clipele de serenitate, pentru simplul fapt de a ma face sa ma simt iubita, de a ma face sa ma simt vie. E senzatia aceea pe care o ai in stomac atunci cand esti in trupa de teatru si urmeaza sa intri singur pe scena sa iti tii monologul in fata unei sali pline, e senzatia aceea pe care o ai atunci cand esti intr-un avion cu o parasuta legata de spate si trapa se deschide, e senzatia aceea de pura libertate cand esti provocat sa alergi printr-o padure legat la ochi. Simturile iti iau foc, stomacul iti implodeaza, autocontrolul tau este mai absent decat americanii pe luna. Cred ca stii despre ce vorbesc, sunt acei mici fluturasi in stomac, de care toata lumea vorbeste, cunoscuti etimologic ca si "emotii".
Dragostea intr-un final este e emotie nu? E un stol de fluturi multicolori care imi invadeaza venele si imi tatueaza rictusul unui zambet tamp, dar fericit, pe fata. E un zambet autentic, pe cale de disparitie in vremurile moderne.
E o zicala in poporul romanesc, ce parafrazata ar suna ceva de genul, nisipul timpului astupa gaurile durerii si lasa la suprafata doar sideful vremurilor frumoase. Nu vreau ca aceasta bucatica de hartie cu litere asternute pe ea sa fie doar o colectie de scoici stralucitoare. Sideful straluceste atat de mult si de frumos sub razele blande ale soarelui tocmai pentru ca a fost imbaiat in picaturile sarate de ploaie si rasfatat in roua unui nou rasarit.
Cred ca ceea ce vreau sa spun este ca privind in urma, vom vedea si urmele furtunii, dar sunt doar atat, urme alei unei furtuni care a venit, a rascolit si a trecut. Intr-un final a ramas doar naufragiatul cu marea lui.
Ti-am zis mai demult ca noi suntem Ying si Yang si pentru mine vom ramane intotdeauna asa. Soarele si Luna, Marte si Venus, iarba si foitele.
E scena cea mai intens colorata in valul pictat al vietii, e o poveste frumoasa pe care o poti spune nepotilor atunci cand vor veni sa-si viziteze bunicii/bunica/bunicul semi-senili care nu fac altceva decat sa povesteasca despre tineretea lor si momentele care au insemnat ceva, e o briza racoroasa intr-o noapte torida de iulie.
Cred ca ceea ce vreau sa spun, inainte ca aceasta scrisoare sa capete o tendinta shakespeariana, e ceva foarte simplu, ce inglobeaza tot torentul acesta de cuvinte aruncate .... Doua puncte paranteza :) !

Doua puncte paranteza, inchisa sau deschisa

“Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic.
As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica.
As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!
Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu.
Doamne Dumnezeul meu daca as avea inima, as grava ura mea peste ghiata si as astepta pana soarele rasare. As picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, si un cantec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-as oferi-o lunii. As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti durerea spinilor si sarutul incarnat al petalelor…
Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata… N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc. As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.
Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc! Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur. Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii.. Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada. Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna.
Am invatat ca um om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice. Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod neferecit mor.Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as stii ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune “te iubesc”si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.
Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata te voi uita.
Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui “imi pare rau”, “iarta-ma”, “te rog” si toate cuvintele de dragoste pe care le stii.
Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete. Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima. Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine.”
Gabriel Garcia Marquez