Îmi place să citesc, este chiar una dintre puținele pasiuni
legale pe care le am. Nu sunt snoabă, citesc ce-mi pică în mână, nu mi-e rușine
să recunosc că mi-am clătit ochii cu nume ca Brown sau Coelho. Dar nu este
vorba despre mine sau preferințele mele în aceste rânduri.
Am observat că în
ultima vreme o mulțime de pseudointelectuali care se autointitulează scriitori,
pentru că nimeni altcineva nu ar avea curajul de a realiza o astfel de inepție,
și care inundă internetul și cunoscuții cu pseudoscrieri, care duhnesc pentru
un nas literar mai rău decât un hoit în putrefacție pentru un "compozitor”
de parfumuri, apar ca melcii după ploaie, hrănindu-se cu neuronii noștri, care
se sinucid unul câte unul, rând după rând.
Desigur, conceptul unei scriituri este sufletul acesteia,
dar nimeni nu se va îndrăgosti de un retardat mental cu un ochi lipsă și un
picior în plus, doar pentru simplul fapt că are un suflet minunat. Cam același
lucru se întâmplă și cu pseudoscrierile care mi-au picat în mână în trecutul recent.
Sufletul este frumușel, are o scânteie de interesant care ar putea lua foc
într-un mod spectaculos dacă aș ști ce pana mea voiau să spună cu adevărat.
Mă pierd în metafore și risc ca target-ul meu să nu
înțeleagă mesajul.
Revin. În publicitate se spune că totul ține de prezentare.
Dacă prezinți un căcat legat cu fundiță roșie, se vor bate pseudocititorii la
coadă la autografe mai ceva ca părinții noștri, acum douăzeci și ceva de ani,
la coadă la lapte.
După părerea mea, niciodată să nu începeți să scrieți ceva
împărțind un pahar de idei cu Narcis și considerând că v-ați apucat să tăiați
un diamant. Nu. Începeți să modelați un căcat, veți fi surprinși de rezultat.
Dar revenim la ghimpele ce mă supără pe mine în ultima
vreme. Recitiți, vă rog, ultimul paragraf. Așa-i că ați înțeles ce voiam să
transmit? Există și o explicație simplă, elementară chiar. Am folosit semne de
punctuație potrivite, mai precis, VIRGULA!
Sună pueril? Poate că sună, poate că nu, depinde de
percepție.
Mare mi-a fost mirarea când am descoperit că micuța virgulă
este pe cale de dispariție. Generația "emoticon” și "enter” a uitat
cu ce se mănâncă virgula. Aruncă vorbe pe hârtie, presărând din când în când și
un "y” sau un "k”, că deh, sunt la modă, şi uită să mai folosească și
biata virgulă. Explicația ar fi că, din moment ce ei știu ce căcat au vrut să
spună, logica lor infailibilă de pseudoceva le spune că și noi, muritorii de
rând, vom înțelege ce formă avea căcatul ăla.
Hai să abordăm problema altfel: ce și cine este această
virgulă, în curând creionată pe cutiile de lapte ale americanilor?
Virgula - semn de punctuație care delimitează grafic unele
propoziții în cadrul frazei și unele părți de propoziție în cadrul
propoziției.
Ca de obicei, DEX-ul este scurt și la obiect. Aș recomanda
oricărui puștan frustrat care simte o nevoie asiduă să-și transpună gândurile
și fanteziile pe hârtie, sau în cazul epocii noastre moderne, pe un ecran alb
unde autocorrect-ul îi este cel mai bun prieten, să o folosească cu încredere.
Cu toții știm să punem punct. Ne lăudăm cu asta, o facem
des, uneori în exces. Dar câți mai știu să pună virgulă? Cu atâtea pauze în
gândire, cine se mai sinchisește să le marcheze și în scris?
P.S. Îmi cer scuze pentru folosirea în exces a termenului “cacat”,
dar după cum zice Stephen King, "foloseşte primul cuvânt care îţi vine în
minte dacă e potrivit și colorat”.
