Scrum

Ce este o scrumiera de fapt? Este o bucata frumoasa sau banala, complicat decorata sau odios cioplita, creata in acest scop sau improvizata, destinata, la propriu, deseurilor.
Este un obiect de cult pentru viciosi, un decor “impus” pentru cei puri in rasuflare sau, in unele cazuri, un indiciu de gest ascuns pentru “aparenti”.
In fapt, scrumiera este o prelungire a personalitatii. Asa cum poti judeca o persoana dupa copertile cartilor pe care le detine, tot asa poti trasa cateva schite de personalitate analizand scrumiera unui fumator. Poti  afla atat de multe despre un om privindu-i gunoiul, incat poti evita ridicolul unor intrebari indiscrete. Este scrumiera plina? Sunt tigarile fumate jumatate, pana la filtru? Sunt stinse elegant sau sunt rupte?
Cu o farama de imaginatie si o privire aruncata pe furis unui obiect banal poti contura o adevarata poveste.
Asa cum este si scurta si trista poveste a Soparlicii zgomotoase.
Soparlica zgomotoasa era, contrar numelui declarat sub euforia etilica a Soparloiului tata, cel mai cuminte exemplar din regn. Pentru ea, regulile erau reguli, notiunea de “guideline” nu exista in vocabularul ei (acum hai sa nu ne pripim cu concluziile si sa facem un dans al egoului crezand ca acesta a fost un indiciu in privinta ignorantei sale fata de limba engleza). Aceasta era exemplarul acela in care ceilalti reprezentatnti de aceasi varsta , dar nu si mentalitate, aruncau cu pietre si greierasi pentru ca li se facea capul mare acasa de catre Soparlai, ca nu vor incapea niciodata in protectiile ei de gherute.
Era o zi odioasa de vara. Soarele stralucea, nu, mocnea! Pe cerul gretos de senin si albastru. Soparlica zgomotoasa era obligata de circumstantele penibile create de lipsa de interes pentru lectura a mediocrei sale familii, sa mai faca un drum la biblioteca saracacioasa a tinutului ignorant in care fusese blestemata sa se nasca. “Poate ca intr-o viata anterioara am fost om si acesta este Infernul” se gandi Soparlica iesind din pestera kitchioasa in care isi ducea veacul.
Imaginea care a lovit-o atunci cand a pasit in lumina deranjanta era de-a dreptul demna de un roman de Saul. Soparlicile se bucurau de clocotele zilei jucandu-se cu fluturasii sau mult faimosul joc “Ascunsa” pe care (neintelegandu-l pe deplin) Soparlica zgomotoasa il considera un preludiu ludic al viitoarei maturizari sentimentale.
Dezgustata de tabloul acesta, Soparlica si-a continuat pelerinajul literar.
Cu totii suntem pusi mai devreme sau mai tarziu, in situatia de a alege (si nu, nu alegerile zilnice de portocale sau de mere, ci alegerile care in aparenta sunt la fel de banale doar cu repercursiuni de marimea muntelui Rushmore).
O alegere gresita astazi, inca una maine si curand te trezesti ca bei numai Sprite de cativa ani, desi tie nici macar nu-ti place.
Sub o astfel de aparenta de o mediocritate dezgustatoare, Soparlica a ales sa se abata de la drumul ei obisnuit si sa intre in “mall”.
Culorile, mirosurile, muzica, populatia, totul era ametitor. Pentru o secunda a crezut ca intrarea aceea imensa cu usi rotative era de fapt un portal pe care Uranus l-a uitat inainte de a se disipa in negura miturilor. Era o lume fermecata, noua si cu un crescut potential de aventura. Concluzia? Soparlica a plecat in explorare. A cutreierat magazinele de panze ciudat croite de o valoare supraestimata, cele de obiecte stralucitoare, frumos cioplite si imbinate, a regasit comoara marilor, a minelor si a raurilor in vitrine de sticla bine lustruite, la indemana oricui.
Era Alladin in pestera comorilor. Dar unde ii era lampa? Naiva Soparlica, inca sub puternica influenta literara, a pornit sa-si caute duhul, convinsa acum de existenta sa.
Cat de usor este sa te lasi purtat de val atunci cand navigi intr-o canoe pe ocean in cautarea unei insulite ipotetice. Coloritul pestisorilor ce se joaca “Ascunsa” in bogatul recif de corali, delfinii prietenosi si rechinii rabdatori sunt doar o parte din pericolele aventurii. Este atat de usor sa te lasi purtat de val si atat de amuzant incat scopul calatoriei devine incetosat si intr-un final piere alaturi de unicitatea pe care ai abandonat-o in momentul in care ai decis sa te integrezi.
Aceasta este si scurta si trista poveste a Soparlicii Zgomotoase. Soparlica prezenta potential, putea fi urmatoarea Soparquez sau Sopareve Jobs, dar colorata lume cotidiana devenise brusc un parc de distractii imbietor, inflorind parca din cenusa bibliotecii si a camerei singuratice. A se intoarce la vechiul stil de viata era in ochii Soparlicii, un regres.
“Progresul”  sau a continuat pana in punctul in care trecutul devenise o aventura pastelata intr-o carte de povesti, iar prezentul era o monotonie scufundata in culori de Ara.
Era toamna. Ploua. Soparlica umplea picatura cu picatura clepsidra rutinei cu fiecare pas ce-l facea. Clepsidra pierzaniei. In griul drumului a zarit o pata de burgundiu. Era un volum de Austen, in original. Privirea i-a cazut pe o fraza ce intr-o alta viata ii decora doar peretii, nu si sinele. “I was caught in the middle before I knew that I had begun.” Ploaia si lacrimile au aruncat-o intr-o valtoare rece de intrebari si analize. Cum? Cand? De ce?
Usa era intredeschisa, Soparlicii au intrat fara invitatie, fara bataia intrebatoare impusa, crezand ca o vor gasi lenevind pe canapea, hranindu-se cu veninul mass-mediei. Camera era goala. Masa trona in mijlocul incaperii, monument al decaderii. Apropiindu-se nu au gasit decat un bilet frumos caligrafiat “Nevermore”  asezat intre scrumiera plina ochi, paharele goale si sticla cazuta din care inca mai picura un lichid incolor ce emana vapori de decadere si dureroasa uitare.